La 16 ani, ai 60 de zile.

În ziua în care un junior împlinește 16 ani pornește un termen despre care, de obicei, nu i-a spus nimeni. Are 60 de zile. Ce se întâmplă în ele decide dacă următorii ani îi alege el sau clubul.

Regulamentul privind statutul și transferul jucătorilor de fotbal, articolul 14, alineatul 1, litera a, spune că de la 16 ani împliniți jucătorii juniori sunt obligați să încheie primul contract cu clubul la care sunt legitimați, dacă în maximum 60 de zile de la împlinirea vârstei clubul le propune un contract care le asigură un venit lunar net de 800 de lei pe perioada junioratului.

Cuvântul care contează e „obligați".

Nu e o ofertă. E un mecanism.

Cele trei ieșiri

Din cele 60 de zile se iese pe exact trei drumuri, și fiecare duce în altă parte.

Clubul îți propune contract cu cel puțin 800 de lei net. Semnezi. Din acel moment nu mai ești amator. Articolul 10, alineatul 3, spune că un jucător amator dobândește statutul de profesionist de la data încheierii primului contract.

Refuzi. Rămâi legitimat ca amator la același club și, spune litera b, nu te mai poți transfera decât cu acordul lui. Clubul poate sesiza comisia competentă în 10 zile de la expirarea termenului. Ai spus nu unei sume mici și ai primit în schimb o ușă închisă.

Clubul nu îți propune nimic în 60 de zile. Aici se schimbă totul. Litera c spune că poți încheia contract cu alt club fără acordul clubului la care ești legitimat.

Al treilea drum e singurul în care decizia e complet a ta. Și e singurul care depinde de ce face clubul, nu de ce faci tu.

Detaliul pe care nimeni nu îl citește

Propunerea de contract nu e o discuție pe marginea terenului.

Regulamentul cere ca ea să fie formulată în scris și comunicată jucătorului personal, sub semnătură de primire, sau prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Iar clubul e obligat să înregistreze propunerea la forul competent în interiorul celor 60 de zile, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a te obliga să semnezi.

Adică: dacă nu e în scris, dacă nu ți-a fost comunicată cum trebuie, dacă nu a fost înregistrată la timp, clubul pierde pârghia.

Asta nu e un truc. E procedura scrisă în regulament, gândită ca să nu te poată obliga nimeni pe baza unei conversații pe care o ții minte doar tu.

Mai e ceva, la alineatul 4 al aceluiași articol: jucătorii nu sunt obligați să semneze dacă propunerea conține clauze incompatibile cu prevederile regulamentare.

Ce semnezi, de fapt

Un fotbalist profesionist din România poate avea două tipuri complet diferite de contract, iar regulamentul le tratează separat. E partea cea mai importantă a acestui text, și cea despre care am găsit cel mai puțin scris oriunde.

Articolul 11: contractul individual de muncă. Ești salariat. Ți se aplică Codul muncii. Contractul se încheie în patru exemplare și se înregistrează inclusiv la inspectoratul teritorial de muncă.

Articolul 12: contractul de activitate sportivă. Aici, alineatul 2 spune fără niciun echivoc:

„Contractul de activitate sportivă nu produce ca efect dobândirea calităţii de salariat."

Nu ești angajat. Nu ți se aplică Codul muncii. Tot ce ține de concediu, de perioade fără activitate, de protecțiile pe care un angajat le are automat, depinde de ce scrie în contractul tău, nu de lege.

Un puști de 16 ani semnează, în majoritatea cazurilor, varianta a doua, pentru că așa se lucrează în fotbal. Nu pentru că a comparat, ci pentru că nimeni nu i-a spus că există o comparație de făcut.

Nu îți spun care e mai bună. Depinde de club, de sumă, de ce scrie în contract. Îți spun că sunt două lucruri diferite și că diferența se vede abia peste ani, când ai nevoie de ea.

Ce intră, de fapt, în cont

Regulamentul vorbește în sume nete, ceea ce e o veste bună, pentru că suma din contract e suma pe care o vezi. Dar merită să știi ce se întâmplă între ce plătește clubul și ce primești tu.

Pentru contractul de activitate sportivă, Codul fiscal, articolul 68 indice 1, spune că plătitorul, adică clubul, calculează, reține și plătește. Impozitul e de 10%, aplicat la venitul brut din care se scade contribuția de sănătate, și e impozit final. La asta se adaugă CASS, 10% din brut.

Până aici, se rețin 19% din brut.

Un contract de Liga 2 la minimul din regulament, 2.000 de lei net pe lună, înseamnă aproximativ 2.469 de lei brut, adică în jur de 29.600 de lei pe an.

Și acum partea care surprinde pe toată lumea.

Peste 12 salarii minime pe an se datorează și CAS, contribuția la pensie, 25%, calculată pe o bază de cel puțin 12 salarii minime. Pentru 2026 pragul e de 48.600 de lei, pentru că plafoanele se calculează cu salariul minim în vigoare la 1 ianuarie, adică 4.050 de lei. Majorarea la 4.325 din iulie nu îl schimbă.

Pragul nu e o pantă. E o treaptă.

Un jucător cu 48.500 de lei brut pe an rămâne cu aproximativ 39.285 net. Unul cu 48.700 de lei brut, adică 200 de lei în plus, rămâne cu aproximativ 27.297.

Câștigi 200 de lei și pierzi aproape 12.000. Nu e o eroare de calcul. Iar dacă negociezi o mărire care te duce exact peste prag, ai făcut o afacere proastă fără să știi.

De ce apare treapta, ca să poți verifica singur.

Codul fiscal, articolul 148 alineatul 1: CAS se datorează când veniturile anuale cumulate din activități independente sunt cel puțin egale cu 12 salarii minime brute pe țară.

Alineatul 2 al aceluiași articol: baza de calcul e venitul ales de contribuabil, care nu poate fi mai mic de 12 salarii minime pentru veniturile aflate între 12 și 24 de salarii minime, respectiv 24 de salarii minime pentru cele care le ating.

Articolul 151: pentru contractele de activitate sportivă, plătitorul stabilește și reține contribuția, iar pragul se raportează la venitul estimat pentru anul curent. Venitul ales se precizează în contract.

Și articolul 68 indice 1, alineatul 3: impozitul se aplică pe venitul brut din care se scade doar CASS. CAS nu se scade.

Sub prag, baza de calcul e zero. Peste prag, e 48.600 de lei. Între cele două valori nu există nimic. De aceea nu e o pantă, e o treaptă.

Calculul de mai sus presupune un singur contract, un an întreg de activitate și niciun alt venit din activități independente. Dacă situația ta e diferită, cifrele se schimbă. E exact genul de întrebare pe care o pui în scris la ANAF, prin formularul de asistență de pe anaf.ro, sau contabilului clubului, înainte să semnezi.

Al doilea ceas

Primul ceas pornește la 16 ani. Al doilea pornește la 18.

Articolul 14, alineatul 2: înainte de terminarea junioratului, jucătorul e obligat să încheie un contract cu clubul său, pe maximum cinci ani, numai dacă acel club îi garantează un venit lunar minim net, astfel:

Din al patrulea an de contract, sumele se majorează cu 50%.

Clubul își poate exercita dreptul ăsta numai între 1 iulie și 31 decembrie ale anului dinaintea celui în care jucătorul împlinește 19 ani. În afara ferestrei, nu. Cluburile care se ocupă exclusiv de juniori nu au acest drept.

Perioada junioratului se termină pe 30 iunie a anului în care jucătorul face 19 ani. Contractele de junior încheiate pe mai mult încetează de drept la data aceea.

Un lucru de care merită să ții cont: sumele astea sunt cifre fixe în regulament. Regulamentul a intrat în vigoare pe 15 noiembrie 2022, când salariul minim brut pe economie era 2.550 de lei, în jur de 1.490 net. Atunci, pragul de 2.500 de lei pentru Liga 1 valora aproape un salariu minim și jumătate. Astăzi, cu salariul minim ajuns la 4.325 brut, același prag a coborât sub el. Suma nu a scăzut. A stat pe loc. Așa se întâmplă cu orice cifră fixă scrisă într-un regulament.

Pentru tine, când negociezi, asta înseamnă un singur lucru: minimul din regulament e o podea, nu o referință.

De ce dispar primele

Prima nu e salariu. Nu vine lunar, nu o aștepți, nu ai construit nimic în jurul ei.

În 1985, Richard Thaler a descris fenomenul care explică ce se întâmplă după. El l-a numit contabilitate mentală. În 2017 a luat Premiul Nobel pentru Economie, în parte pentru munca asta.

Ideea e simplă: creierul nu tratează toți banii la fel. Deschide conturi separate pentru ei și decide pe fiecare cont în parte, nu pe total. Salariul intră în contul „de trăit". Prima intră în contul „în plus".

Iar din contul „în plus" se cheltuie fără rezistență, pentru că nu se simte ca bani reali.

De asta un jucător care își numără fiecare leu din salariu poate termina o primă de cinci mii de euro în trei săptămâni, fără să poată spune pe ce.

Primele 30 de zile

Aici se aplică Regula Reprizei 2: banii se împart înainte de a fi cheltuiți, nu după.

Ia contractul de Liga 2 de mai sus, 2.000 de lei net pe lună.

Terenul, în jur de 50%, adică 1.000 de lei. Banii cu care trăiești acum. Mâncare, transport, tot ce ține viața în mișcare luna asta.

Banca de rezerve, în jur de 30%, adică 600 de lei. Banii care te țin în joc când nu poți juca. Accidentare, club care nu plătește, contract care nu se prelungește. La 600 de lei pe lună, în doi ani ai aproape 15.000 de lei, adică vreo șapte luni de respiro.

Repriza 2, în jur de 20%, adică 400 de lei. Viața de după. Nu se atinge.

Procentele nu sunt lege. Se ajustează după vârstă, după familie, după cât de sigur e contractul. Ce nu se ajustează e ordinea: se împart întâi, se cheltuie după.

Dacă vine și o primă, ea trece prin exact aceeași împărțire. Mai ales ea.

Despre agenți și despre oamenii care apar în jurul unui sportiv imediat ce apar și banii vorbim în capitolul următor.

← Înapoi la toate articolele